Necesitatea şi utilitatea analizei financiare ca instrument de supraveghere a activităţii şi performanţelor întreprinderii se concretizează prin impactul complex şi permanent asupra deciziilor privind opţiunile în alocarea resurselor, dimensiunea alocării, respectiv investirii şi eficienţa utilizării lor în vederea asigurării marjei concurenţiale şi a viabilităţii.
Există opinii diferite cu privire la definiţia analizei financiare. Astfel, analiza financiară este definită ca fiind “activitatea de diagnosticare a stării de performanţă financiară a întreprinderii la încheierea exerciţiului. Ea îşi propune să stabilească punctele tari şi punctele slabe ale gestiunii financiare în vederea fundamentării unei noi strategii de menţinere şi de dezvoltare într-un mediu concurenţial.” Analiza financiară este “un instrument deosebit de preţios de care dispun factorii de decizie pentru a cerceta şi evalua o stare de fapt din domeniul financiar contabil” “Analiza financiară conduce la un diagnostic al întreprinderii.”
Rezultatele analizei financiare se adresează administratorilor, acţionarilor actuali sau potenţiali, analiştilor financiari, participanţilor la viaţa întreprinderii, persoanelor juridice finanţatoare (bănci, organisme financiare, societăţi-mamă, alte întreprinderi), statului, precum şi altor întreprinderi susceptibile de a participa la o absorbţie sau de a face o ofertă publică de cumpărare.
Aceşti utilizatori sunt hotărâtori în luarea diverselor decizii, cum ar fi:
- decizii de gestiune a unei întreprinderi;
- decizii de cumpărare sau vânzare de titluri;
- decizii de acordare sau refuz al unui credit;
- decizii de achiziţionare totală sau parţială a întreprinderii.
birch run outlet restaurants
-
Contact each retailer or restaurant directly for more information. Book now
at 54 restaurants near Prime Outlets Birch Run on OpenTable.
Hardee S Decemb...
Acum 2 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu